Ghid culinar

Tort de îngheţată cu mentă şi ciocolată

Reţetă creată de Andreea Juganaru

andreeachinesefood.blogspot.ro

 

 

pentru un tort cu diametrul de 20 cm:

 

Ingrediente
Blat
  • 200 g biscuiţi digestivi
  • 2 linguri Cacao Neagră Dr. Oetker
  • 150 g unt topit

 

Îngheţată de mentă
  • 250 g mascarpone
  • 350 g lapte condensat îndulcit
  • 2 linguriţe Esenţă Naturală de Mentă Americană Dr. Oetker
  • 2 linguri lichior de mentă
  • 1 linguriţă Zahăr Vanilinat Dr. Oetker
  • 150 g smântână lichidă pentru frişcă
  • 100 g ciocolată cu mentă

 

Îngheţată de ciocolată
  • 200 g ciocolată neagră
  • 50 ml lapte
  • 50 g zahăr
  • 1 lingură Cacao Dr. Oetker
  • 250 g smântână lichidă pentru frişcă

 

Decor
  • ciocolată neagră topită
  • frunze de mentă
  • frunze de ciocolată sau Trandafiri decor Dr. Oetker

 


 

1. Blat

Se pun biscuiţii rupţi în bucăţi într-un robot de bucătărie împreună cu cacaua şi se macină totul bine până se obţine o pudră fină. Se adaugă untul topit şi se amestecă bine până la obţinerea unei compoziţii nisipoase. Se testează compoziţia strângând-o în pumn. Dacă îşi păstrează forma, se poate pune în forma pentru tort, cu inel detaşabil.

Se pune toată compoziţia de blat în formă şi se presează bine pe fundul formei, astfel încât să se obţină un blat compact. Se poate folosi fundul unui pahar sau o lingură pentru a obţine un blat drept şi uniform. Se pune forma de tort la frigider.

 

2. Îngheţată de mentă şi ciocolată

Se pune într-un bol crema mascarpone împreună cu laptele condensat şi se mixează totul bine până la obţinerea unei creme pufoase. Se adaugă Esenţa Naturală de Mentă, lichiorul de mentă şi zahărul vanilinat şi se amestecă din nou. Cu ajutorul unui cuţit se toacă bucăţi mici ciocolata cu mentă şi se încorporează uşor în compoziţie. La sfârşit, într-un bol separat se bate smântâna lichidă pentru frişcă. Se încorporează uşor frişca în compoziţia de mentă.

Se scoate blatul de la frigider, se toarnă toată compoziţia în forma de tort şi se dă la congelator pentru 1 oră până ce se întăreşte suficient pentru a putea susţine compoziţia de ciocolată.

 

3. Îngheţată de ciocolată cu mentă

Se pune într-un bol pe bain-marie ciocolata ruptă bucăţi împreună cu laptele, zahărul si cacaua. Se Amestecă totul bine până ce ciocolata se topeşte şi se obţine o compoziţie lichidă. Se ia bolul de pe foc şi se lasă compoziţia să se răcească la temperatura camerei, apoi se pune la frigider pentru 30 de minute. Se bate smântâna pentru frişcă, după care se încorporează în amestecul de ciocolată.

 

4. Finalizare

Se scoate tortul de îngheţată cu mentă de la congelator, se toarnă compoziţia de ciocolată deasupra şi se nivelează bine cu ajutorul unei spatule. Se înveleşte în folie alimentară şi se pune tortul la congelator pentru 12 ore.

 

Servire

Cu 15 minute înainte de servire se scoate tortul de la congelator şi se lasă la temperatura camerei pentru 10 minute. Se scoate inelul de tort şi se transferă tortul pe platoul de servit. Se ornează cu ciocolată topită, mentă proaspată sau trandafiri decor. Se taie tortul în felii cu un cuţit trecut prin apă fierbinte.